Campionii de la raliuri sunt gata pentru restart! Ce obiective au Tempestini și Marișca în 2020

Campionii de la raliuri sunt gata pentru restart! Ce obiective au Tempestini și Marișca în 2020
  • Publicat:

Programele piloților Napoca Rally Academy încep sa se contureze după această perioadă neprevăzută cauzată de pandemia de coronavirus și blocajul activității sportive.

Simone Tempestini va avea ca obiectiv în acest an câștigarea celui de-al cincilea titlu în România, în timp ce Bogdan Marișca va a lua startul la anumite etape cu scopul de a face spectacol și de a fi pe podiumul general la finalul campionatului.

„Sigur anul 2020 nu este cum mi-am imaginat și cum mi-am dorit, dar voi încerca la orice competiție la care voi lua startul să dau maximul posibil din toate punctele de vedere. Sper ca fanii să poată să revină pe probe, lângă noi, cât mai curând și să putem să ne bucurăm împreuna de sportul nostru”, a afirmat Tempestini, care va concura în acest an pe o Skoda Fabia R5 alături de Sergiu Itu.

La numai 25 de ani, pilotul născut în Italia și stabilit la Cluj Napoca, de unde reprezintă România în competițiile mondiale, are deja 4 titluri naționale cucerite începând cu 2015. De asemenea, a devenit campion mondial de juniori în 2016.

Bogdan Marișca: „Mergem să ne distrăm”

Bogdan Marișca va bifa în 2020 sezonul consecutiv cu numărul 27 în Campionatul Național de Raliuri, iar obiectivul său principal este să sprijine Napoca Rally Academy să continue dominația în clasamentul pe echipe.

„Dacă acum 26 de ani m-ar fi intrebat cineva dacă mi-aș dori să  fiu prezent atâția ani în raliuri, aș fi semnat cu ochii inchiși! Revenind la 2020, nu vom avea un program full, ci unul parțial, iar prima etapă la care mergem este Brașov & Harghita. Nu avem un obiectiv specific, vom merge să ne distrăm, să încercăm să contribuim la spectacol și evident să-i sprijinim pe mai tinerii noștri colegi din NRA”, a spus acesta.

Deși va absenta la etapa de debut, Raliul Argeșului, Marișca nu a ascuns însă faptul că își dorește inclusiv să încheie sezonul pe podiumul general. „În funcție de cum va fi campionatul ne-am bucura și să fim pe podium la sfârșit. Cât despre mașină, vom concura cu același model de care ne-am bucurat în ultimii ani, Ford Fiesta R5, o mașină care ne-a plăcut foarte mult și cu care ne-am înțeles foarte bine. La final, aș vrea să le urez baftă tuturor colegilor mei care vor fi la start și chiar dacă se anunță un sezon greu, am convingerea ca va fi si interesant”, a adăugat dublul campion absolut, care va miza în continuare pe copiloții săi Sebastian Itu și Borbely Karoly.

Juniorul campion Norbert Maior va avea ca target, cu noua mașina de rally 4, câștigarea campionatului la 2 roți motrice și un loc cât mai sus in clasamentul general.

NRA continuă și în acestă perioadă să facă eforturi să susțină tinere talente la clase competiționale mai mici și sportivi deosebiți. Astfel, echipa confirmă sprijinirea lui Ciprian Lupu, singurul pilot pe scaun cu rotile din Europa de Est în provocarea lui de a fi tot mai rapid și la Campionatul de Raliu și la cel de Viteză în Coastă. De asemenea, NRA va susține un debutant in Campionatul Național de Raliuri la Cupa Dacia, și anume pe Victor Supuran.

Marco Tempestini: „Anul 2020 e o mare provocare”

Programele internaționale ale lui Simone Tempestini și Norbert Maior, din păcate, nu sunt încă confirmate, dar NRA va încerca să facă tot posibilul, împreună cu partenerii implicați pentru a fi prezentă și peste hotare. Iar pasul următor va trebui să fie pregătirea unui sezon 2021 la înălțimea așteptărilor tuturor pasionaților de motorsport din România.

„Anul 2020 este o mare provocare pentru toți actorii implicați în motorsport în România, dar știu că doar împreună vom reuși să ieșim mai puternici și la fel de optimiști. Și continuăm să alimentăm visul tinerilor implicați in sportul nostru, ca parte din misiunea pe care ne-am asumat-o încă de la înființare. Stați lângă noi și ne vom bucura și anul acesta de pasiunea noastră!” a declarat Marco Tempestini, Manager al echipei NRA.

Campionatul Național de Raliuri va debuta în acest weekend cu Raliul Argeșului, acolo unde s-au înscris nu mai puțin de 66 de echipaje.

Alin Grigore / Autor
Joacă fotbal de la vârsta de 7 ani și știe cam toate secretele acestui sport, mai ales când vine vorba despre defensiva unei echipe. Datorită iubirii față de „sportul rege” a decis să se dedice în totalitate acestuia și a luat drumul jurnalismului sportiv. În urma studiilor superioare ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Dorian Popa a fost condamnat! Ce pedeapsă a primit artistul în dosarul în care este acuzat de consum de substanțe interzise
Dorian Popa a fost condamnat! Ce pedeapsă a primit artistul în dosarul în care este acuzat de consum de substanțe…
Călin Georgescu i-a folosit imaginea unuia dintre cei mai mari sportivi din istoria României: ”Nu ne-am dat acceptul”
Călin Georgescu i-a folosit imaginea unuia dintre cei mai mari sportivi din istoria României: ”Nu ne-am dat acceptul”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
O nouă reacţie a lui Gigi Becali, după primul tur al alegerilor prezidenţiale! Dezvăluiri de ultimă oră despre Călin Georgescu: „Un prieten din politică mi-a spus”
O nouă reacţie a lui Gigi Becali, după primul tur al alegerilor prezidenţiale! Dezvăluiri de ultimă oră despre Călin Georgescu:…
Nadia Comăneci i-a transmis un mesaj lui Călin Georgescu!
Nadia Comăneci i-a transmis un mesaj lui Călin Georgescu! "Văd că se foloseşte" | EXCLUSIV
Cu ce se ocupă, de fapt, Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu: „Asta mi-a zis tata, scurt și cuprinzător”
Cu ce se ocupă, de fapt, Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu: „Asta mi-a zis tata, scurt și cuprinzător”
Andra a făcut ANUNȚUL ȘOC cu LACRIMI în ochi alături de Cătălin Măruţă. Din păcate...
Andra a făcut ANUNȚUL ȘOC cu LACRIMI în ochi alături de Cătălin Măruţă. Din păcate...
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe canapea…
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe canapea…
Ce scrie
Ce scrie "The Times" despre victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidenţiale. "Cel mai nou prieten al…
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
Ce a putut să facă fiul lui Călin Georgescu, la scurt timp după ce tatăl său a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale. Decizie radicală
Ce a putut să facă fiul lui Călin Georgescu, la scurt timp după ce tatăl său a câştigat primul tur…
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Taxă pentru cei care au deja permis auto. Statul a greșit, șoferii sunt puși la plată
Taxă pentru cei care au deja permis auto. Statul a greșit, șoferii sunt puși la plată
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Liga de Tineret 2024: Farul Constanţa, echipa anului
Liga de Tineret 2024: Farul Constanţa, echipa anului
Nerespectarea distanței între vehicule pe autostradă. Cât e amenda?
Nerespectarea distanței între vehicule pe autostradă. Cât e amenda?
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak Djokovic
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak…
×